„Simfonia este cea mai lirică dintre toate formele muzicale. Nu trebuie ea oare să exprime tot ceea ce nu poate fi exprimat în cuvinte, ceea ce izvorăşte năvalnic din inimă şi cere a fi rostit?” (Piotr Ilici Ceaikovski) [...]

Simfonia, în sensul consacrat de clasici, este o compoziţie amplă – pentru orchestră simfonică – alcătuită din patru părţi.

Discursul muzical este precedat, uneori, de o introducere – menită să capteze atenţia ascultătorului, să-l transpună într-o stare sufletească favorabilă urmăririi simfoniei. [...]

Secolul al XVIII-lea – Preclasicismul muzical (Barocul) – epoca polifoniei instrumentale. Unul dintre izvoarele simfoniei îl reprezintă suita instrumentală, cu alternanţa tempourilor dansurilor ce o alcătuiesc.

Anumite lucrări polifonice orchestrale şi vocal-instrumentale din această perioadă sunt alcătuite din 3-4 părţi şi poartă numele de simfonie.

(Adaptat după Manualul de Educaţie muzicală, clasa a VIII-a, Jean Lupu, Lucia Marinescu Dănilă, Georgeta Obreja)